Câți bani cheltuie Elena Merișoreanu pe haine: „Dacă aș vinde tot ce am, aș cumpăra o casă”

15 07. 2024, 11:00

Elena Merișoreanu, în vârstă de 77 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică populară. Recent, interpreta a vorbit despre una dintre marile ei pasiuni, shoppingul, dar și despre ce intervenție chirurgicală și-a făcut recent.

Elena Merișoreanu mărturisește că are o garderobă atât de bogată, încât nu i-ar ajunge o viață să poarte toate hainele pe care le deține. Mai mult, interpreta de muzică populară spune că dacă ar decide să vândă întreaga sa colecție, ar putea achiziționa cu ușurință un apartament.

Elena Merișoreanu: „Dacă aș vinde tot ce am, aș cumpăra o casă.”

Pasiunea pentru shopping a făcut-o pe Elena Merișoreanu să cheltuiască averi pe ținute și bijuterii. Aceasta are atât de multe încât nu are când să le poarte.

„Am atât de multe haine încât nu am timp o viață să le port pe toate. Îmi place să fac cumpărături. Da, dacă aș vinde tot ce am, aș cumpăra o casă. 
Îmi place să cumpăr haine și bijuterii. Mă îmbrac adecvat vârstei mele, iar în tinerețe m-am inspirat de la colege, ce știam eu la 16 ani atunci când am ajuns în București.

Sunt atât de multe lucruri frumoase, încât nu se merită să dau banii pe haine de firmă, oricum le port un sezon. Cătălin Botezatu m-a admirat, a spus că știu să mă îmbrac, și da, știu ce trebuie să ascund”, a declarat interpreta de muzică populară pentru spynews.ro

Şi a continuat: „Mi-a plăcut întodeauna să fac shopping. Îmi aduc aminte de una dintre deplasările mele, la începutul carierei, la Paris. Am dat toți bănuții din diurnă pe două parfumuri, cu asta m-am ales, nu am venit cu nici un ban acasă”, a mai adăugat Elena Merișoreanu.

Interpreta de muzică populară este adepta intervențiilor estetice

La începutul acestui an, Elena Merișoreanu s-a întâlnit cu medicul estetician pentru o nouă procedură. Artista nu este la prima sa intervenție cosmetică, având în trecut experiențe cu injecții de botox, acid hialuronic și fire pentru lifting facial. De această dată, interpreta de muzică populară a optat pentru o blefaroplastie, care ajută la remedierea aspectului pleoapelor căzute.

 

Sursă foto: social media